Când te gândești la produse cu cerere mare și concurență scăzută, pare prea frumos ca să fie adevărat, dar aceste oportunități chiar există. Nișele noi, fluctuațiile sezoniere și categoriile la modă creează adesea oportunități pentru a identifica produse cu concurență relativ scăzută, dar cu o cerere substanțială. Fie că lansezi o afacere de dropshipping sau vrei să comercializezi noi produse, identificarea acestor oportunități îți poate oferi un avantaj semnificativ.
Secretul constă în identificarea interesului emergent înainte ca piața să fie inundată de concurență. Gândește-te la categorii de persoane care nu sunt deservite, la variante optimizate ale produselor existente sau la schimbări culturale oportune. Aceste ferestre de oportunitate nu rămân deschise pentru totdeauna, așa că va trebui să-ți validezi rapid ideea, să te adaptezi și să fii gata să pivotezi când situația se schimbă.
Iată ce trebuie să știi despre vânzarea produselor cu cerere mare și concurență scăzută.
Ce este un produs cu cerere mare și concurență scăzută?
- Produse la modă
- Produse de nișă
- Produse sezoniere
- Inovații care rezolvă probleme
- Cerere generată de evenimente
Produsele cu cerere mare și concurență scăzută se bucură de mult interes, iar oferta rămâne în urmă, creând astfel oportunități pentru magazinele online. Aceste produse răspund de obicei unor nevoi subite sau emergente, pe care vânzătorii existenți nu le-au identificat sau satisfăcut până acum. Reține că produsele cu cerere mare și concurență scăzută au de obicei ferestre de oportunitate cu un termen scurt, mai degrabă decât cerere constantă și avantaje competitive sustenabile.
„Un produs cu cerere mare și concurență scăzută trebuie să fie un fel de produs în tendință, la modă”, spune Lucia Cedron, șefa departamentului de dezvoltare a produselor la Shopify, care îi ajută pe comercianți să identifice punctele problematice cu care se confruntă clienții lor și să aibă succes pe platformă. Aceste produse pot răspunde nevoilor sezoniere sau pot deservi o anumită nișă.
Produsele cu cerere mare și concurență scăzută se încadrează în mai multe categorii:
Produse la modă
Produsele care sunt la modă sunt cele care devin faimoase rapid, de obicei pe rețelele de socializare, fiind impulsionate de conținutul creat de influenceri, de videoclipuri în tendințe sau momente culturale. Acestea pot genera vânzări rapide, dar au adesea cicluri de viață scurte. Accesoriile de modă și cosmeticele sunt adesea foarte căutate, datorită tendințelor care evoluează rapid, dar orice categorie de produse poate avea parte de succes.
De exemplu, statisticile oferite de Google Trends arată că interesul pentru termosurile Stanley a crescut brusc la sfârșitul anului 2023 și începutul lui 2024, după ce un videoclip la modă a arătat cum un astfel de termos a rezistat în urma unui incendiu auto, iar gheața din el a rămas intactă. De atunci, interesul a scăzut și s-a stabilizat.
Produse de nișă
Produsele de nișă servesc un segment specializat, peste care vânzătorii de rând trec cu vederea. Acestea au succes deoarece rezolvă anumite probleme pentru clienți. Această categorie include instrumente de măsurare cu precizie pentru brutari serioși, pernițe de schimb pentru căștile VR destinate gamerilor sau instrumente de îngrijire, specifice anumitor rase de câini.
Deși nișele cu concurență redusă sunt mai mici decât piețele generale, clienții din aceste segmente sunt de obicei mai implicați și mai dispuși să plătească prețuri mari pentru produse care le satisfac cu exactitate nevoile. De exemplu, dropshippingul de nișă are o rată de conversie mai mare decât dropshippingul general. Totuși, s-ar putea să întâmpini dificultăți în găsirea furnizorilor specializați, cu stocuri stabile.
Produse sezoniere
Produsele sezoniere înregistrează creșteri previzibile ale cererii în anumite perioade, precum decorațiunile de sărbători, accesoriile de plajă pentru vară, costumele de Halloween sau felicitările. Deși aceste articole pot fi vândute online pe tot parcursul anului, mare parte a veniturilor sunt realizate în ferestre sezoniere scurte.
Unele afaceri supraviețuiesc folosind doar acest model, precum buticurile de Halloween care au stocuri vaste și de specialitate. Target are costumații în octombrie, dar nu poate egala varietatea magazinului Spirit Halloween. Retailerii sezonieri au succes deoarece răspund cererii limitate în timp și oferă game extinse de produse, care nu sunt fezabile pentru magazinele obișnuite.
Reține că magazinele online pot întâmpina mai multe provocări în acest sens, deoarece clienții își doresc disponibilitate imediată. Avantajul magazinelor sezoniere cu locații fizice este că nu trebuie să gestioneze decalajele livrărilor în perioadele de vârf.
Inovații care rezolvă probleme
Produsele care rezolvă probleme reprezintă versiuni noi sau îmbunătățite, care răspund unor probleme emergente. De obicei, acestea reprezintă produse cu cerere mare și concurență scăzută, înainte ca piețele să se maturizeze și să devină saturate.
De exemplu, fiecare iPhone nou declanșează o cursă a producătorilor de accesorii care se adaptează la noile specificații. Când Apple a trecut de la porturile de încărcare Lightning la USB-C, antreprenorii au identificat rapid oportunități pentru adaptoare Lightning la USB-C și cabluri cu mufă duală, care funcționează atât cu modelele vechi, cât și cu cele noi. Google Trends arată o creștere semnificativă a cererii pentru acestea, în septembrie 2023, când Apple a anunțat schimbarea. Acum, însă, concurența a saturat piața pentru aceste produse.
Cerere generată de evenimente
Aceste produse înregistrează creșteri bruște datorită evenimentelor actuale, datorită promovării din partea celebrităților sau datorită fenomenelor culturale. Identificarea rapidă și acționarea promptă stau la baza valorificării acestor oportunități efemere. În perioada de vârf a pandemiei COVID-19, mulți antreprenori vizionari au început să ofere produse extrem de nișate, precum deschizători de uși care nu necesită contact, măști decorative, dezinfectanți de mâini, sterilizatoare UV pentru dispozitivele mobile și electronice și termometre cu laser. Deși unele dintre ele au păstrat un nivel constant de cerere după pandemie, cererea pentru majoritatea acestor produse a fost de scurtă durată.
Cum să găsești produse cu cerere mare și concurență scăzută
- Folosește instrumente de cercetare
- Explorează rețelele de socializare
- Analizează concurența
- Monitorizează oportunitățile sezoniere
Pentru a găsi produse cu cerere mare și concurență scăzută ai nevoie de agilitate și de instrumentele potrivite, astfel încât să identifici tendințele emergente înainte ca piața să devină suprasaturată. Iată câteva strategii pe care le poți folosi pentru a identifica produse profitabile, în faza de creștere explozivă:
Folosește instrumente de cercetare
„Primul pas esențial este cercetarea cuvintelor-cheie”, spune Lucia. Google Trends este un instrument gratuit care oferă informații asupra produselor căutate.
Începe prin a crea interogări pentru categorii generale, precum „cafea” sau „haine sport”, pe lângă categorii mai specifice, precum „căni de cafea” sau „haine sport sustenabile”. Salvează căutările pentru a avea acces facil ulterior și verifică intervalele de timp precum „ultimele 4 ore”, „ultimele 7 zile” și „ultimele 30 de zile” folosind meniul derulant.
Explorează secțiunea „cele mai populare căutări” și „căutări în creștere”. Aici vei vedea termeni des căutați, precum „cafea irlandeză” sau „cafea pe bază de ciuperci”. Dă click pe un termen pentru a explora tendințele volumului de accesări pe parcursul timpului.
Pentru a obține informații mai detaliate, instrumentele precum Opportunity Finder de la Jungle Scout și Dropship.io te ajută să descoperi produse în tendințe, să urmărești volumul vânzărilor, să evaluezi concurența și să identifici oportunități. Poți filtra rezultatele în funcție de categorie și poți ajusta căutarea în funcție de criteriile tale. Dropship.io include chiar și reclamele Facebook, astfel încât să poți analiza cheltuielile publicitare ale concurenților. Dacă vezi că aceștia investesc în reclame pentru cafea pe bază de ciuperci, acest lucru poate indica o tendință emergentă pe piață. Poți explora și biblioteca de reclame, deși aceasta nu prezintă cheltuielile publicitare.
Dacă nu știi de unde să începi, le poți cere instrumentelor bazate pe AI, precum Gemini, să identifice produse cu cerere mare și concurență scăzută în nișa ta, apoi poți verifică sugestiile oferite cu ajutorul Google Trends și a altor instrumente.
Odată ce ai identificat câteva produse promițătoare, aplicațiile de dropshipping te pot ajuta să testezi rapid aceste articole, fără a investi în stocuri. Această abordare îți permite să validezi cererea pentru produsele la modă, oferindu-ți în același timp flexibilitatea de a pivota pe măsură ce condițiile pieței se schimbă.
Explorează rețelele de socializare
Rețelele de socializare nu sunt utile doar pentru postarea de conținut, ci sunt sisteme care sesizează din timp produsele care sunt pe cale să devină la modă. Fiecare platformă poate oferi o perspectivă unică asupra tendințelor emergente, pe care vânzătorii inteligenți le pot valorifica:
- Tendințele TikTok. Analizează categoria de tendințe ale TikTok Shop pentru a vedea produsele cele mai vândute, sau caută cuvinte-cheie legate de produse și sortează rezultatele pentru a vedea videoclipuri recente cu multe vizualizări. Produsele care generează conținut la modă, în mod natural, semnalează adesea începutul unei creșteri semnificative ale cererii. Caută în comentarii întrebări precum „De unde pot cumpăra asta?” pentru a identifica segmentele cu cerere nesatisfăcută. Lucia recomandă și să te uiți la hashtaguri precum #TikTokMadeMeBuyIt.
- Hashtaguri Instagram. Folosește funcția de căutare pe Instagram pentru a descoperi hashtaguri relevante, precum #coffee, #espresso și #coffeetime și pentru a descoperi produsele căutate de mulți oameni. Aceasta este și o modalitate eficientă de a identifica influenceri din nișa ta și de a monitoriza paginile lor și produsele pe care le promovează.
- Tendințele Pinterest. Postările cu un nivel ridicat de interacțiune (multe salvări și aprecieri) indică adesea produse sau idei cu cerere mare. Pagina Pinterest Trends prezintă tendințe emergente în căutări, tendințe conexe și postări la modă în categoria pe care o explorezi.
- Postările Reddit. Găsește nișe cu concurență scăzută în forumuri precum r/shutupandtakemymoney, care prezintă produse noi, înainte ca acestea să devină la modă. Categoriile generale, precum „food & drinks” pot dezvălui tendințe globale, precum „ciocolata Dubai”, care te-ar putea inspira să creezi o aromă de cafea similară, sau să o încorporezi în colecția ta de produse.
Analizează concurența
Alegerea momentului potrivit este importantă pentru produsele la modă. Nu trebuie doar să găsești produse cu concurență redusă, ci să identifici ferestrele de timp în care cererea a crescut brusc și concurența nu a apucat să răspundă.
Caută produse pe platforme mari, precum Amazon, eBay și Google Shopping, concentrându-te pe statisticile recente ale produselor publicate și momentul în care vânzătorii au început să satisfacă cererea. Perioade de creștere a cererii cu puțini vânzători sau cu oferte de calitate scăzută sugerează oportunități neexploatate.
Folosește biblioteca de reclame Meta pentru a urmări câte afaceri au început recent să promoveze produse similare. Concurența redusă la nivel de reclame poate însemna că ai identificat o tendință timpurie. Instrumente precum Milled îți oferă acces e-mailurile de marketing trimise de concurenți, pentru a vedea ce promovează (sau nu promovează) în prezent.
În final, verifică disponibilitatea furnizorilor pe mai multe platforme. Deși AliExpress rămâne un etalon, ia în considerare aplicațiile de dropshipping deoarece acestea îți fac legătura cu furnizori autorizați, care oferă timpi de livrare mai rapizi. Produsele cu furnizori puțini sau noi indică adesea tendințe emergente, care nu au ajuns încă la stadiul de saturație completă a pieței.
Monitorizează oportunitățile sezoniere
Ține cont de sărbători, evenimente și momente culturale viitoare care ar putea genera cerere pentru anumite produse. Sărbătorile precum Crăciunul, ziua îndrăgostiților, evenimentele sportive majore sau concertele muzicale pot reprezenta ferestre excelente pentru vânzătorii online, pregătiți să vândă produse cu cerere mare și concurență scăzută.
Fii la curent cu știrile, evenimentele culturale și tendințele emergente care ar putea declanșa o cerere bruscă sau care ar putea da naștere unor noi categorii de produse. Produsele promovate de celebrități, știrile sau evenimentele pot impulsiona dezvoltarea unor noi produse.
De exemplu, dacă faci retail cu îmbrăcăminte și știi că Beyoncé este pe cale să pornească în turneul Cowboy Carter, ți-ai putea aproviziona din timp stocul cu pălării de cowboy și jachete strălucitoare, pentru a satisface cererea viitoare.
13 produse cu cerere mare și concurență scăzută
- Produse ecologice
- Produse pentru hobbyuri
- Produse moderne
- Produse alternative pentru părinți
- Articole pentru fani și colecționari
Reține că produsele cu cerere mare și concurență scăzută reprezintă adesea oportunități temporare, nu un avantaj competitiv stabil pe termen lung. Vânzătorii de succes prioritizează intrarea rapidă pe piață, marketingul agresiv în timpul perioadelor de vârf și planificarea strategică a ieșirii, înainte ca piața să devină saturată, căutând în același timp noi oportunități. Iată câteva exemple de produse cu cerere mare și concurență scăzută:
Produse ecologice
Aceste produse de nișă se adresează consumatorilor preocupați de sustenabilitate, care nu sunt mulțumiți de opțiunile obișnuite.
1. Produse pentru animale de companie. Pungile reciclabile sau biodegradabile pentru excremente, jucăriile fabricate din materiale reciclate și gustările din ingrediente sustenabile pot atrage atenția proprietarilor de animale de companie care prioritizează sustenabilitatea.
2. Machiaj. Paletele de farduri reîncărcabile, rimelul reîncărcabil și cosmeticele vegane sunt doar câteva exemple de produse de înfrumusețare compatibile cu mediul înconjurător.
3. Accesori ce folosesc energie solară. Bateriile externe alimentate de energie solară, de exemplu, sunt căutate de persoanele aventuroase și cele preocupate de sustenabilitate.
4. Produse de uz casnic. Recipientele sustenabile pentru băuturi, pungile de plastic reutilizabile, paiele biodegradabile și produsele de curățare netoxice reprezintă oportunități ideale de a intra în spațiul articolelor ecologice de uz casnic.
Produse pentru hobbyuri
Hobbyurile la modă îți oferă șansa de a deveni un furnizor de referință pentru un anumit sport sau activitate.
5. Pickleball. Pentru a profita de tendința pickleball, ia în considerare abordarea nișelor legate de acest sport, precum paletele de pickleball de lux sau husele decorate cu fraze inspiraționale.
6. Grădinărit urban. Ia în considerare kiturile pentru cultivarea microplantelor, jardinierele verticale și terariile pentru bucătărie. Oportunitățile de a cultiva plante în spații mici, interioare, sunt nesfârșite.
Produse moderne
Aceasta este o categorie vastă, deosebit de predispusă să includă produse noi, cu cerere mare și la modă.
7. Produse pentru bunăstare. Ochelarii terapeutici cu lumină, saunele portabile, păturile grele și suplimentele alimentare de nișă sunt doar câteva modalități de a valorifica tendințele legate de bunăstare.
8. Nomadism digital. Portofelele inteligente cu suporturi AirTag, carcasele pentru cabluri și încărcătoarele de telefon alimentate de energie solară pot fi căutate de persoanele care își doresc să adopte un stil de viață nomad.
Produse alternative pentru părinți
Fie că este vorba de hrănirea bebelușilor sau de școlile în natură, noile tendințele vin la pachet cu multe produse asociate, inclusiv:
9. Jucării Montessori. Puzzle-urile din lemn și jucăriile senzoriale pot deservi părinții care caută jucării educaționale, fără plastic.
10. Aventură. Testează produse precum piscine gonflabile, kituri științifice pentru copii, caiete de lucru legate de natură și kituri de aventură pentru entuziaștii activităților în aer liber.
11. Organizare. Susține părinții cu programe încărcate oferindu-le agende de nișă, calendare supradimensionate pentru pereți, magneți utili pentru frigidere sau organizatoare pentru mașini.
Articole pentru fani și colecționari
Fanii serialelor TV, a filmelor, a muzicienilor și a jocurilor îți oferă șansa de a valorifica produsele noi, în tendință, care sunt căutate odată cu lansarea noilor sezoane, albume și date ale turneelor.
12. Cosplay. Costumațiile inspirate din desene, recuzita de înaltă calitate și accesoriile pot fi adaptate la tendințele cosplay actuale.
13. Articole obișnuite pentru fani. Brelocurile inspirate din World of Warcraft, caietele tematice BTS Army și brățările de prietenie inspirate de Taylor Swift sunt exemple de produse care se adresează unui anumit tip de fani.
Fiecare dintre aceste categorii profitabile de produse au avut parte recent de o creștere a cererii, o concurență gestionabilă și un potențial mare, dar aceste dinamici se pot schimba rapid. De exemplu, pe măsură ce pickleball sau Montessori devin tot mai cunoscute, alți furnizori vor intra pe piață.
Prețul este un element diferențiator care poate atrage clienții, spune Lucia. „Trebuie să iei în considerare un preț la care un cumpărător nu se gândește de două ori înainte să cumpere un produs”, spune ea. Brandingul, marketingul și fiabilitatea sunt, de asemenea, diferențiatori-cheie. „Clienții vor veni doar dacă le transmiți o poveste de brand interesantă și le satisfaci o nevoie”, spune ea.
Întrebări frecvente despre produsele cu cerere mare și concurență scăzută
Cum pot să găsesc produse cu cerere mare și concurență scăzută?
Pentru a găsi produse cu cerere mare și concurență scăzută, folosește Google Trends pentru a identifica tendințele recente ale căutărilor, mai degrabă decât cele cu un volum constant. Monitorizează rețelele de socializare pentru a găsi postări la modă, în care sunt prezentate diferite produse, și configurează alerte pentru hashtaguri în tendință și termeni de căutare emergenți în piața ta de nișă. Prioritizează viteza. De multe ori, până când identifici o oportunitate printr-o cercetare de piață obișnuită, concurența s-a instalat deja.
Cum pot să găsesc produse cu cerere mare și concurență scăzută pe Etsy?
Poți analiza pagina de tendințe Etsy pentru a găsi produse la modă, poți vizualiza termeni des căutați în ultima perioadă, care au puține oferte calitative, și poți monitoriza conturile de pe rețelele de socializare ale Etsy pentru a identifica produse la modă.
Ce produse au cea mai mare cerere?
Produsele cu cerere explozivă se încadrează adesea în categorii la modă, precum accesorii pentru telefoane, ustensile de bucătărie, echipament sportiv, echipament pentru activități în aer liber și articole de zi cu zi. Rețelele de socializare, interesele de nișă, anotimpurile și momentele culturale influențează aceste tendințe, mai ales dacă produsele sunt utile și estetice, ideale pentru marketing online.


