Modul în care muncim s-a schimbat radical. În 2025, aproape jumătate dintre angajații din SUA (51%) au lucrat în regim hibrid, împărțindu-și timpul între birou și casă. În același timp, 28% lucrează complet de acasă, iar doar 21% sunt prezenți la birou în permanență.
Totuși, nu toți angajatorii împărtășesc aceeași viziune. Mulți încearcă să își readucă numărul de angajați la birou. 75% preferau prezența regulată la birou în 2024, în creștere de la 63% cu doar un an în urmă.
Acest lucru a dus la o fluctuație considerabilă a personalului, opt din zece companii pierzând angajați valoroși din cauza obligației de a reveni la birou. Cu toate acestea, se estimează că cel puțin 36,2 milioane de americani vor lucra de acasă până la sfârșitul anului, de cinci ori mai mulți decât înainte de pandemie.
Indiferent dacă ai propria afacere sau lucrezi pentru altcineva, este clar că găsirea unui echilibru între viața profesională și cea personală, în timp ce lucrezi de acasă, este posibilă și tot mai răspândită. Hai să vedem cum poți să lucrezi de acasă, de la stabilirea programului până la sfaturi pentru productivitate și socializare.
Ce înseamnă să lucrezi de acasă?
Telemunca înseamnă că angajații care lucrează de acasă își desfășoară activitatea dintr-o locație diferită de birou. De obicei, asta presupune lucrul de acasă, dar poți lucra de oriunde, cât timp ai o conexiune la internet. Datorită tehnologiei, angajații pot păstra legătura cu echipele lor și își pot îndeplini sarcinile fără a fi prezenți fizic la un birou obișnuit.
Munca de acasă nu este tocmai un concept nou, chiar dacă a părut că a apărut de nicăieri în timpul pandemiei. În anii 1970, telemunca a început cu oameni care se conectau la birourile centrale prin linii telefonice. Cu timpul, odată cu dezvoltarea internetului și a unor instrumente precum e-mailul și videoconferințele, munca de acasă a devenit o opțiune mai realistă pentru numeroase domenii.
Apoi a venit COVID-19, care a forțat multe companii să adopte opțiunea de telemuncă aproape peste noapte. Astăzi, observăm că aceasta este o opțiune permanentă în multe domenii.
Telemunca vs. sistemul hibrid: care e diferența?
- Telemunca: Angajații lucrează complet de acasă și nu trebuie să petreacă timp la birou. Pot lucra de oriunde doresc, fie de acasă, fie dintr-o cafenea sau chiar dintr-o altă țară.
- Munca hibridă: Angajații își împart timpul între lucrul de acasă și prezența la birou. Aici există mai multă flexibilitate, dar așteptările rămân legate de un anumit număr de zile petrecute la birou.
Cum să lucrezi de acasă
- Creează un spațiu de lucru dedicat
- Vorbește cu șeful tău
- Caută companii care îți permit să lucrezi de acasă
- Pornește o afacere online
- Încearcă freelancingul
- Dezvoltă-ți abilități specifice telemuncii
- Networking de acasă
- Explorează oportunitățile de practică prin telemuncă
Există oportunități de lucru de acasă în nenumărate domenii. Deși nu toată lumea va avea luxul de a lucra de acasă, mulți vor reuși să găsească joburi productive și flexibile, care pot fi realizate oriunde există un spațiu de lucru liniștit și o conexiune la internet.
Iată ce trebuie să ai în vedere atunci când lucrezi de acasă:
Creează un spațiu de lucru dedicat
Dacă vrei să lucrezi de acasă, investește într-un spațiu de lucru care îți permite să dai randament. În mod ideal, ai transforma o cameră din locuință într-un birou. Dacă acest lucru nu este posibil, negociază cu ceilalți membri ai familiei sau cu colegii de apartament astfel încât să îți rezervi un spațiu comun pentru munca ta în timpul programului stabilit. Stabilește reguli clare pentru a reduce întreruperile în timpul orelor de lucru. Acesta este un pas deosebit de important dacă lucrezi într-un spațiu comun pe care îl împarți cu colegii sau cu familia.
Asigură-te că spațiul tău de lucru este ergonomic. Asta înseamnă un scaun confortabil și un birou la înălțimea potrivită pentru a evita disconfortul. Verifică și ca toate celelalte instrumente de care ai nevoie să fie aranjate astfel încât să îți susțină concentrarea și starea de bine. Multe companii oferă alocații pentru munca de acasă sau decontarea cheltuielilor pentru amenajarea unui spațiu de lucru de calitate la domiciliu.
Pentru unii oameni care lucrează de acasă, un spațiu de lucru dedicat poate fi amenajat literalmente oriunde.
„Rezervarea unei zone separate de birou a contat enorm”, spune Shay Edwards, care lucrează dintr-un autobuz transformat, alături de partenerul ei. „Participam la ședințele din pat, din autobuz și pur și simplu nu îmi place asta. Vreau să stau la un birou. Așa că am transformat canapeaua într-un colț de luat masa, unde puteam să îmi amenajez un birou.”
Vorbește cu șeful tău
Dacă lucrezi la o firmă, o discuție cu șeful despre posibilitatea de a lucra de acasă este un prim pas excelent. Subliniază avantajele, cum ar fi economisirea timpului petrecut în trafic și creșterea productivității și propune o perioadă de probă. Poți demonstra, de asemenea, cum munca de acasă ar putea reduce cheltuielile companiei, mai ales în ceea ce privește spațiul de birou și utilitățile.
Pregătește argumente bine fundamentate despre cum îți vei menține productivitatea. Propune întâlniri periodice și un plan clar de comunicare, pentru a te asigura că îndeplinești în continuare obiectivele echipei și termenele-limită.
Caută companii care îți permit să lucrezi de acasă
Dacă ești gata pentru un job nou, caută companii care au o cultură deschisă la telemuncă. Multe companii de tehnologie, start-upuri sau chiar corporații obișnuite îți oferă oportunități de a lucra de acasă. Folosește platforme de căutare a joburilor, precum LinkedIn și Glassdoor, și caută joburi de acasă.
Poți consulta și platforme dedicate muncii de acasă, precum We Work Remotely sau Remote.co. Concentrează-ți căutarea pe companiile cunoscute pentru aranjamentele lor flexibile de lucru sau pe cele care au declarat public că susțin angajații care lucrează de acasă.
Pornește o afacere online
Pentru a scăpa de programul obișnuit de la 9 la 17, poți să îți pornești propria afacere online. Asta ar putea însemna deschiderea unui magazin de comerț electronic și aprovizionarea cu produse de la alte branduri, oferirea unor servicii de consultanță sau crearea de produse digitale precum cursuri online ori e-bookuri, pentru a obține venit pasiv.
Înainte de a începe, identifică-ți abilitățile, pasiunile și nevoile nesatisfăcute de pe piață. Cheia este să reunești ceva ce stăpânești deja bine sau ceva ce te pasionează. Dacă începi la scară mică, cu o activitate secundară, ai libertatea de a-ți construi afacerea fără presiunea de a-ți părăsi imediat jobul cu normă întreagă. Resurse precum Etsy și Teachable te pot ajuta să îți deschizi un magazin online cu o investiție minimă.
Această idee vine cu provocări specifice, dar avantajele, precum posibilitatea de a-ți stabili programul de lucru, depășesc dezavantajele pentru cei cu o mentalitate antreprenorială.
Încearcă freelancingul
Dacă în prezent lucrezi cu normă întreagă și vrei să intri treptat în antreprenoriat, ca activitate secundară, poți găsi joburi online ca freelancer. Înscrie-te pe platforme de freelancing precum Upwork, Freelancer sau Fiverr, pentru a găsi oportunități de lucru de acasă. Aceste platforme fac legătura între freelanceri și clienți care caută diverse servicii, de la design grafic la programare și redactare.
Începe prin a-ți construi un portofoliu și adună recomandări de la clienți, ca să îți valorifici abilitățile. Nu trebuie să renunți imediat la jobul cu normă întreagă. Aceasta este o modalitate excelentă de a testa terenul și de a-ți construi un flux constant de venituri, clienți și economii.
Dezvoltă-ți abilități specifice telemuncii
Pentru a obține o poziție competitivă pe piața joburilor de acasă, este important să îți dezvolți abilități foarte căutate. Acestea includ cunoștințe legate de instrumente digitale de gestionare a proiectelor, (precum Asana sau Trello), competențe în utilizarea platformelor de videoconferință (Zoom, Teams) și abilități de comunicare. Pentru roluri mai creative, învață să folosești instrumente precum Canva sau Adobe Creative Suite.
Avantajul muncii de acasă este că, în majoritatea cazurilor, nu ai nevoie de o diplomă, ci doar de abilități relevante și de o bună etică a muncii. Există numeroase cursuri online, gratuite sau cu costuri reduse, pe platforme precum Coursera, Udemy și LinkedIn Learning, care te pot ajuta să îți dezvolți competențele specifice de care ai nevoie ca să lucrezi de acasă.
Networking de acasă
Alătură-te comunităților online și grupurilor de networking din domeniul tău. Interacționează cu alți oameni care lucrează de acasă, împărtășește idei și cere sfaturi despre găsirea unor oportunități de lucru de acasă. Poți oferi sprijin altora din comunitatea ta, distribuind anunțuri de angajare care nu ți se potrivesc, dar le-ar putea fi utile altora.
Site-uri precum LinkedIn, Reddit și forumurile specifice unui anumit domeniu pot fi resurse valoroase și te ajută să iei legătura cu alți angajați care lucrează de acasă, la fel ca tine.
„Profesorul ne-a spus că securitatea cibernetică este un domeniu mic și că trebuie să facem networking”, spune Stacey Lokey-Day, analistă în operațiuni de securitate la Wiz. „Nu cunoșteam pe nimeni și m-am gândit ce aș putea face. Unul dintre lucrurile pe care le puteam face era să folosesc LinkedIn. Participam și la webinarii, iar apoi îi scriam prezentatorului pe LinkedIn și îi spuneam: «Salut, mi-a plăcut mult webinarul tău» sau «Ți-am văzut videoclipul pe YouTube. Mi-a plăcut foarte mult». Treptat, asta m-a ajutat să câștig mai multă credibilitate, pentru că ajunsesem să cunosc acești oameni.”
Explorează oportunitățile de practică prin telemuncă
Dacă CV-ul tău este sărac în experiență pentru că ești la facultate sau ai absolvit de curând, caută oportunități de practică de la distanță. Multe companii oferă stagii, care îți oferă experiență valoroasă și îți permit, în același timp, să lucrezi de acasă.
Site-uri precum Handshake și Indeed publică adesea anunțuri de practică prin telemuncă. Nu uita să apelezi la resursele facultății tale.
Cele mai bune joburi de acasă în 2026
Pe măsură ce companiile adoptă flexibilitatea, iar angajații caută un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală, există o gamă largă de oportunități pentru cei interesați să lucreze de acasă. Fie că ești la început de drum, fie că vrei să-ți dezvolți cariera, există un job de acasă pentru orice nivel de experiență și orice interes. Hai să analizăm cele mai bune joburi de acasă, în funcție de nivelul de experiență, intervale salariale și modele de lucru.
Locuri de muncă de acasă pentru începători
Vestea bună este că există numeroase roluri pentru începători care nu necesită experiență. Multe companii caută persoane noi, iar telemunca deschide porțile pentru cei care nu au acces la joburi obișnuite de birou.
Iată câteva dintre cele mai bune locuri de muncă de acasă pentru începătorii în 2026:
- Reprezentant de relații cu clienții. Caută joburi în care poți răspunde la întrebări, rezolva probleme sau ghida clienții prin diferite procese, totul de acasă. Salariul mediu al unui reprezentant de relații cu clienții în SUA este de 19,95 USD (aprox. 96 RON) pe oră.
- Asistent virtual. Oferă sprijin administrativ antreprenorilor, proprietarilor de afaceri mici sau chiar organizațiilor mari. Sarcinile pot varia de la gestionarea calendarelor, răspunsul la e-mailuri și programarea întâlnirilor, până la administrarea conturilor de social media. Salariul mediu al unui asistent virtual în SUA este de 27,23 USD (aprox. 131 RON) pe oră.
- Operator de introducere a datelor. Dacă ești atent la detalii și poți lucra eficient cu foi de calcul și baze de date, introducerea datelor poate fi un job potrivit pentru tine. Salariul mediu al unui operator de introducere a datelor în SUA este de 23,65 USD (aprox. 114 RON) pe oră.
- Moderator de conținut. Companiile au nevoie de oameni care să modereze comunitățile online, să verifice dacă conținutul este adecvat și să se asigure că regulile sunt respectate. Salariul mediu al unui moderator de conținut în SUA este de 30.000 până la 40.000 USD (aprox. 144.000 - 192.000 RON) pe an.
- Coordonator pentru rețelele de socializare. Ca coordonator pentru rețelele de socializare la nivel de începător, va trebui să creezi postări, să interacționezi cu urmăritorii și să urmărești rezultatele. Salariul mediu al unui coordonator pentru rețelele de socializare în SUA este de 20,55 USD (aprox. 99 RON) pe oră.
Cariere bine plătite care îți permit să lucrezi de acasă
Dacă vrei o carieră care îți permite să lucrezi de acasă, cu un potențial de câștig mai mare, există numeroase cariere care îți permit să câștigi un salariu consistent. Aceste joburi necesită de obicei abilități specializate sau mai multă experiență, dar îți oferă flexibilitate, bani buni și oportunități de dezvoltare profesională.
Iată câteva dintre cele mai bine plătite cariere care îți permit să lucrezi de acasă în 2026:
- Dezvoltator software. Mulți dezvoltatori lucrează de acasă cu normă întreagă, construind aplicații, site-uri și sisteme. Dacă ai experiență în programare și îți place să rezolvi probleme, aceasta poate fi una dintre cele mai profitabile cariere de acasă, salariul mediu în SUA fiind de 124.820 USD (aprox. 599.136 RON) pe an.
- Manager de proiect. Managerii de proiect coordonează sarcinile, urmăresc progresul și se asigură că proiectele se încadrează în buget și în termenele stabilite. Aceste roluri vin adesea cu salarii mari, mai ales dacă ai experiență în utilizarea instrumentelor digitale de gestionare a proiectelor, precum Asana, Trello sau Monday.com. Salariul mediu al unui manager de proiect în SUA este de 93.956 USD (aprox. 450.989 RON) pe an.
- Manager de marketing digital. Ca manager de marketing digital, ai putea dezvolta strategii pentru rețelele de socializare, marketing prin e-mail, reclame contra cost și SEO. Salariul mediu al unui manager de marketing digital în SUA este de 79.404 USD (aprox. 381.139 RON) pe an.
- Director de vânzări. Fie că vinzi software, servicii sau produse tangibile, directorii de vânzări care lucrează de acasă câștigă adesea comisioane în plus față de salariul de bază. Salariul mediu al unui director de vânzări în SUA este de 83.615 USD (aprox. 401.352 RON) pe an.
- Designer UI/UX. Dacă ai un ochi format pentru design și o pasiune pentru crearea de site-uri web și aplicații ușor de folosit, designul UX/UI poate fi o opțiune excelentă. Salariile pentru designerii americani care lucrează de acasă sunt, în medie, de 125.962 USD (aprox. 604.618 RON) pe an.
Oportunități de freelancing și colaborare
Freelancingul și colaborările pe bază de contract devin tot mai răspândite, pe măsură ce oamenii caută un control mai mare asupra programului și asupra volumului de muncă. Dacă preferi flexibilitatea de a-ți alege clienții și proiectele, freelancingul ar putea fi o afacere de acasă potrivită.
Iată câteva dintre cele mai bune oportunități de freelancing și colaborare disponibile în 2026:
- Scriitor freelancer sau creator de conținut. Crearea de conținut este în plină expansiune, iar companiile au mereu nevoie de scriitori pentru bloguri, rețele de socializare, site-uri și multe altele. Cu experiență, cei mai buni freelanceri pot câștiga între 50.000 și 100.000 USD (aprox. 240.000 - 480.000 RON) sau mai mult, în funcție de nișa și de clientela lor.
- Designer grafic. Multe companii au nevoie de logo-uri, broșuri, design grafic și alte tipuri de conținut. Designerii freelanceri pot câștiga între 35 și 60 USD (aprox. 168 - 288 RON) pe oră, în funcție de experiența și expertiza lor.
- Dezvoltator web. Dacă ai experiență cu limbaje de programare precum HTML, CSS, JavaScript sau WordPress, poți găsi oportunități care îți oferă flexibilitate și bani. Dezvoltatorii web cu experiență pot percepe între 63.000 și 160.000 USD (aprox. 302.400 - 768.000 RON) pe an, în funcție de complexitatea proiectelor.
- Consultant. Dacă ai cunoștințe aprofundate într-un anumit domeniu (afaceri, dezvoltare profesională, marketing etc.), ia în considerare serviciile de consultanță. Plata poate varia semnificativ în funcție de nișă, dar cei mai buni consultanți pot câștiga între 57.000 și 116.000 USD (aprox. 273.600 - 556.800 RON) pe an.
- Manager de proiect virtual. Managerii de proiect freelanceri supraveghează echipe de acasă, gestionează termenele și se asigură că proiectele sunt finalizate cu succes și la timp. Cei mai buni manageri de proiect freelanceri pot câștiga între 86.000 și 160.000 USD (aprox. 412.800 - 768.000 RON) pe an.
Sfaturi care te vor ajuta să lucrezi de acasă
- Amenajează un spațiu de lucru dedicat
- Redu la minimum factorii care distrag atenția
- Profită la maximum de lumina naturală
- Ia pauze regulate
- Discută cu echipa ta
- Gestionează-ți e-mailurile
- Investește în tehnologia și echipamentele potrivite pentru biroul de acasă
- Creează-ți o rutină
- Folosește instrumente de gestionare a timpului
- Protejează informațiile sensibile
- Ține cont de fusurile orare ale celorlalți
- Echilibrează viața profesională și cea personală
Amenajează un spațiu de lucru dedicat
Creează o zonă desemnată pentru muncă în locuința ta. Acest spațiu ar trebui să fie ferit de factori care distrag atenția și să fie dotat cu echipamentele corespunzătoare, precum o masă de birou, un scaun ergonomic și un ecran de calculator suficient de mare pentru a-ți putea face treaba cât mai bine.
Redu la minimum factorii care distrag atenția
Comunică în mod clar limitele tale față de membrii familiei sau de colegii de apartament, pentru a reduce întreruperile în timpul programului de lucru. Ia în considerare purtarea unor căști cu anularea zgomotului, care te ajută să blochezi distragerile și să dai randament.
Profită la maximum de lumina naturală
Poziționează-ți spațiul de lucru lângă o fereastră, ca să beneficiezi de lumina naturală. Lumina naturală îți poate îmbunătăți starea de spirit și nivelul de energie, sporind productivitatea pe parcursul zilei. De asemenea, le poate fi mai ușor colegilor să te vadă în apelurile video.
Ia pauze regulate
Programează pauze regulate ca să-ți odihnești ochii, să te întinzi și să te reîncarci. Dacă este posibil, ieși afară la soare, în aer curat și fă o plimbare prin cartier. Asta ajută la prevenirea epuizării și la menținerea nivelului de energie pe tot parcursul zilei.
Discută cu echipa ta
Folosește instrumente de videoconferință, precum Zoom sau Microsoft Teams, pentru a discuta cu membrii echipei în timp ce lucrezi de acasă. Apelurile video, precum și apelurile telefonice obișnuite și mesageria instantă, pot stimula colaborarea și îți pot oferi un sentiment de camaraderie.
Gestionează-ți e-mailurile
Stabilește anumite intervale pentru a verifica și a răspunde la e-mailuri, pentru a evita întreruperile constante. Ia în considerare folosirea unor instrumente sau tehnici de gestionare a e-mailurilor, pentru a prioritiza mesajele importante și a eficientiza comunicarea.
Investește în tehnologia și echipamentele potrivite pentru biroul de acasă
Asigură-te că ai tehnologia și programele necesare pentru a-ți face treaba cât mai eficient. Asta înseamnă o conexiune bună la internet, un laptop cu suficientă putere de procesare pentru tipul tău de muncă și instrumente de productivitate pentru sarcini precum introducerea datelor și marketingul prin e-mail. Alocă bani pentru articolele costisitoare care fac o mare diferență în ziua ta, cum ar fi un scaun de birou confortabil sau internet de mare viteză și cumpără articolele mai puțin importante la mâna a doua sau recondiționate.
Creează-ți o rutină
Stabilește o rutină zilnică care include ore de lucru și pauze bine definite. Consecvența te poate ajuta să te concentrezi și să dai randament în orele de muncă. De asemenea, te poate ajuta să te odihnești mai profund și să te detașezi de muncă în timpul liber.
Folosește instrumente de gestionare a timpului
Folosește tehnici de gestionare a timpului, precum tehnica Pomodoro sau împărțirea timpului în intervale. Acestea te vor ajuta să-ți structurezi ziua și să te concentrezi pe sarcinile importante. Stabilește-ți obiective și termene realiste.
Protejează informațiile sensibile
Atunci când lucrezi de acasă, asigură-te că ai măsuri de securitate adecvate pentru a proteja informațiile sensibile. Folosește instrumente de comunicare criptate pentru partajarea datelor sensibile și respectă protocoalele companiei privind securitatea datelor, cum ar fi utilizarea unei rețele private virtuale (VPN).
Ține cont de fusurile orare ale celorlalți
Dacă lucrezi cu colegi sau clienți care locuiesc într-o altă zonă geografică, programează întâlniri sau apeluri telefonice ținând cont de această diferență. La tine poate fi după-amiaza târziu, momentul perfect pentru un apel video, dar pentru colaboratorul tău dintr-o altă țară ar putea fi miezul nopții. Folosește instrumente precum World Time Buddy pentru a coordona eficient activitățile între fusuri orare diferite.
Echilibrează viața profesională și cea personală
Ține evidența orelor de lucru și rezervă-ți intervale în care viața personală are prioritate. Includerea mișcării în programul tău de lucru poate, de asemenea, să prevină epuizarea, contribuind în același timp la starea ta de bine.
Iată câteva moduri prin care poți menține un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală:
- Stabilește „ore de stingere” clare pentru laptop. Alege o oră anume în fiecare zi la care îți închizi laptopul de serviciu și respect-o. Asta te ajută să marchezi finalul zilei de muncă și îți permite să treci cu adevărat în timpul personal.
- Strategii de blocare a calendarului. Începe prin a-ți împărți ziua în intervale de timp dedicate unor sarcini specifice. Poți rezerva în calendar și timpul liber, tratându-l ca pe niște întâlniri pe care nu le poți rata.
- Stabilește limite pentru programul de lucru. Fixează ore de lucru precise și comunică-le colegilor, clienților și oricui altcuiva care ți-ar putea solicita atenția în timpul zilei.
- Fă mișcare. Programează pauze regulate pentru exerciții de întindere sau pentru antrenamente scurte. Nu trebuie să faci sesiuni lungi. Chiar și o plimbare de 10 minute sau câteva exerciții pot face o diferență uriașă în reducerea stresului și în îmbunătățirea concentrării.
- Creează limite fizice. Dacă poți, creează o separare fizică între spațiul de lucru și cel personal. Dacă nu ai luxul unei camere separate, folosește anumite elemente pentru a marca momentul de lucru și pe cel de relaxare. De exemplu, ai putea avea un anumit scaun sau un birou amenajat pentru muncă, iar odată ce te ridici de acolo, poți considera că ai plecat de la muncă.
- Dezactivează notificările. Multe aplicații (inclusiv e-mailul, Slack și instrumentele de gestionare a proiectelor) îți permit să programezi trimiterea notificărilor sau dezactivarea lor.
Întrebări frecvente despre cum să lucrezi de acasă
Cum pot începe să lucrez de acasă chiar acum?
Pentru a începe să lucrezi de acasă, evaluează-ți abilitățile, cercetează oportunitățile de joburi de acasă sau ia în considerare freelancingul. Asigură-te că ai echipamentele necesare pentru biroul de acasă și un spațiu de lucru dedicat, pentru a reduce factorii care te distrag.
Care este cel mai ușor job de acasă pe care îl pot obține?
Când vine vorba de angajare, poți obține joburi care îți permit să lucrezi de acasă, legate de introducerea datelor și de relațiile cu clienții. Poți găsi și anunțuri pentru asistenți virtuali, care presupun, de obicei, sprijin administrativ pentru companii.
Există vreo diferență între joburile de acasă și telemuncă?
Da, există o diferență. Joburile de acasă le impun angajaților să lucreze dintr-o locație desemnată, adică de acasă. În schimb, telemunca îți oferă flexibilitatea de a lucra din orice locație cu o conexiune la internet, oferindu-ți mai multă libertate în alegerea mediului de lucru.
Ce fel de joburi îți permit să lucrezi de acasă?
Există o gamă largă de joburi care îți permit să lucrezi de acasă, printre care cele de relații cu clienții, asistență virtuală, introducerea datelor, redactare freelance, design grafic, dezvoltare web și gestionarea proiectelor. Numeroase domenii, precum tehnologia, marketingul și relațiile cu clienții, oferă roluri de acasă, cu normă întreagă sau parțială.
Cum pot câștiga 10.000 de lei pe săptămână lucrând de acasă?
Pentru a câștiga 10.000 de lei pe săptămână de acasă, ia în considerare cariere de acasă mai bine plătite, precum redactarea freelance, dezvoltarea de software, marketingul digital sau consultanța. Ca alternativă, ai putea accepta mai multe joburi sau contracte de acasă, cu normă parțială, sau să pornești o afacere, precum un magazin de comerț electronic sau un serviciu de consiliere online, pentru a-ți maximiza veniturile.
Cum poți găsi joburi care îți permit să lucrezi de acasă?
Pentru a găsi joburi care îți permit să lucrezi de acasă, caută pe platforme precum LinkedIn, Indeed și Glassdoor, folosind filtre pentru munca de acasă. Poți explora și platforme dedicate telemuncii, precum We Work Remotely, Remote.co și FlexJobs, sau poți face networking prin comunitățile online din domeniul tău.

